gâdileală

ia!
lângă ieslea plină cu cuvinte
mica lume se joacă cu plânsul în  ”de-a uita” ...
pe cărarea poleită cu lumină
jocul lumii e pătat și dânsul cu sânge
ca și palma unui copil ,
ca și viața care omoară inima unui mormânt ...
iar firea naturei plânge , zâmbind aiurea , că nimeni nu i-a tăiat buricul
pironit în iesle de un cuvânt străpuns , ucis de alt cuvânt mai rece și prea ascuțit ...
printre lacrimi a înflorit narcisul , mamă !
și din mine moartea fuge ! dizolvându-se-n mireasmă , strigă un micuț cuvânt .